Participa sau nu statul la proiectul celor doua reactoare nucleare 3 si 4 de la Cernavoda


ghidelectric.ro
Joi, 25 Aprilie 2024
Ne gasiti si pe:            

Participa sau nu statul la proiectul celor doua reactoare nucleare 3 si 4 de la Cernavoda


Ministrul economiei Adriean Videanu a declarat ca in urmatoarele doua-trei luni ar putea fi luata o decizie in vederea reducerii participatiei pe care statul o detine acum in cadrul proiectului reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda.

reactoare nucleare

Ideea reducerii participatiei statului la proiectul celor doua reactoare nucleare a fost vehiculata pe parcursul anului trecut in contextul in care pentru sustinerea celor 51% de procente la cele doua reactoare nucleare, statul ar trebui sa plateasca circa 2 mld.euro, valoarea intreaga a proiectului fiind de 4 mld. euro. Aceasta ar fi a doua oara cand statul roman se razgandeste in ceea ce priveste participatia sa la acest proiect dupa ce in 2008 a decis sa-si majoreze detinerea de la 20%, cat a fost negociata initial, la 51%. Potrivit unor surse din piata, daca decizia reducerii participatiei statului la reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda va fi aprobata, aceasta ar reveni cel mai probabil la procentul negociat initial, adica la 20%, scrie Ziarul financiar.

"In urmatoarele doua-trei luni, vom lua o decizie privind posibilitatea reducerii participatiei statului la Unitatile 3 si 4", a declarat Videanu, fara a da detalii asupra procentului cu care s-ar putea reduce aceasta participatie.
In acest moment, statul, prin Nuclearelectrica, detine 51% din proiect, CEZ (Cehia), Enel (Italia), RWE Power (Germania) si GDF SUEZ (Franta) detin cate 9,15% fiecare, in timp ce ArcelorMittal Romania si Iberdrola (Spania) detin cate 6,2%. Daca statul va decide sa revina la vechea sa participatie de 20%, lucru care va atrage de la sine noi intarzieri pentru acest proiect, atunci primii patru investitori ar reveni la o participatie individuala de 15%, in restul ar avea cate 10%. Conform estimarilor initiale, cele doua reactoare noi de la Cernavoda ar urma sa fie functionale in anul 2015.

Videanu a mai spus ca ar putea intra in ecuatia actionariatului pentru Unitatile 3 si 4 si Fondul Proprietatea din partea statului, aceasta masura fiind analizata in contextul in care fondurile pentru sustinerea acestui proiect urias sunt limitate. Videanu a mai spus ca Guvernul a aprobat infiintarea celor doua companii energetice nationale, proiect care-si propune reorganizarea sistemului de productie de energie electrica, cele doua firme urmand sa fie operationale in sase luni, scrie Ziarul financiar.

In ceea ce priveste segmentul de gaze naturale, Videanu a precizat ca luna aceasta spera sa aiba loc o noua serie de intalniri cu reprezentantii Gazprom, in contextul in care rusii au semnat anul trecut cu Romgaz un memorandum de creare a unei firme mixte pentru constructia de depozite de inmagazinare a gazelor, precum si pentru investitii in productia de energie electrica.


Sursa: Ziarul financiar

 
07/01/2010 - Acest articol a fost citit de 2740 ori Recomanda
 
 Nota acordata: 0 (data de 40 vizitatori)
 
Produse si servicii ale companiilor Companiile active sunt aici
Alte stiri din categoria "Interne"
Stirile anterioare
Va asteptam la "Romania Green Business Gala"
Pierderi de 10,5 % in compania producatoare de...
Ministerul Justitiei a avizat infiintarea celor...
Targ international de energie regenerabila RENEXPO
Summit Economic Forum 2009
Stirile urmatoare
In 2010 jucatorii din piata automatizarilor...
Motoare electrice din Romania pentru francezi
Siemens a avut o crestere a profitului cu 24%
Instalatii pentru Ambasada SUA din Bucuresti de...
Disponibilizari in cadrul companiei Siemens din...
 
Ghidelectric.ro | electrice si automatizari  | TOP STORY



Noua BSP41 pentru identificarea simplă a tablourilor electrice

imprimanta idenficare tablouri electrice
Firele, cablurile și componentele identificate corect vă oferă imediat o imagine clară privind modul de funcționare și de conectare a unui tablou electric.


Tablourile electrice pot fi identificate acum mai eficient cu noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41.


Identificați toate blocurile terminale


Noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41 poate imprima pe etichete de identificare rigide pentru toate mărcile majore de blocuri terminale și componente pentru tablouri electrice. Cu BSP41, constructorii de tablouri nu mai au nevoie de câte o imprimantă de etichete rigide pentru fiecare marcă utilizată. Brady Corporation oferă o listă de mărci de blocuri terminale care au fost testate în privința compatibilității cu noua BSP41.


... Citeste articolul
Login
E-mail:
Parola:
cont nou am uitat parola
Fumeaza electronic
Abonare la newsletter
E-mail:

Portal electric si automatizari din Romania pentru firme cu profil echipament electric si electricieni autorizati


Situri Partenere Portal Electric: https.www.avocatiasiduhnea.ro| fisamedicalaiasi.ro| Rocco Piese | studio 20 | www h2on ro | focusrent ro | melkior | komsitravel ro | www.plantmaster.ro | http www scauneonline ro | Rexed |
Pentru web masteri  |  Harta site  |  RSS Ghid Electric