Tranzistorul bipolar este un semiconductor cu doua jonctiuni in succesiune npn sau pnp. Cele trei zone se numesc emitor (E), baza (B), colector (C).

Se foloseste in circuitele electronice atat digitale cat si analogice, de obicei pentru amplifica sau transmite un semnal electric.

Tipuri de tranzistoare bipolare:

Tranzistoare cu siliciu




Tranzistoare cu germaniu


Structura tranzistorului bipolar NPN



Structura tranzistorului bipolar PNP




Functionare:

In principiu un tranzistor bipolar este o pastila de siliciu dopata astfel incat sa se creeze trei straturi dopate diferit si deci doua jonctiuni pn; astfel, tranzistoarele pot fi „pnp” (zona din mijloc dopata cu elemente „donoare” de electroni - cu valenta 5, celelalte doua dopate cu elemente „acceptoare”, cu valenta 3) sau „npn” (dopat invers).

Totusi, din cauza grosimii foarte mici a zonei centrale (baza), cele doua jonctiuni nu functioneaza independent si intre terminalele extreme (colector si emitor) poate aparea un curent, aceasta fiind si proprietatea cea mai importanta a tranzistorului, si aceea care permite folosirea lui pe post de amplificator.

Particularitati constructive:

    * E este mult mai impurificat decat B sau C
    * B este mult mai subtire decat E si C.

Sursa: Wikipedia