Compania Energom infiintata in urma cu zece ani, cu capital francez la Cluj, intentioneaza sa angajeze 20 de ingineri si tehnicieni, anul acesta. Astfel, compania va ajunge sa aibe 100 de salariati.
Nu reprezinta o noutate faptul ca mare parte a problemelor de ordin economic, social si politic existente in prezent la nivel mondial, au un numitor comun si anume industrializarea accelerata din ultimul secol. In acest sens, putem remarca cu usurinta faptul ca diminuarea disponibilulului de resurse naturale, respectiv al gazelor naturale, constituie o problema majora a societatii contemporane la nivel global, in cazul de fata, la nivel european.
In acest context, necesarul in crestere de gaze naturale este tot mai greu de acoperit si datorita distributiei zacamintelor in spatiul european, ceea ce a condus la amplificarea “problemei gazelor”, in sensul in care, mare parte a continentului a dezvoltat o dependenta crescuta de resursele de gaz aflate pe teritoriul unui nucleu constituit dintr-un numar restrans de state.
Acest eveniment are ca scop prezentarea de catre specialisti in domeniu - reprezentanti ai guvernului, precum si ai companiilor furnizoare - a situatiei actuale, respectiv a necesarului de gaze naturale in tarile din zona de est a Europei, a proiectelor de extindere a traseelor de transport al gazelor, a solutiilor ce urmeaza sa vina in intampinarea “problemei gazelor” precum si dezbaterea acestora intr-un cadru organizat.
O perspectiva mai clara asupra situatiei actuale din estul Europei ne va fi oferita de catre keynote speaker-ul acestui seminar, domnul profesor KARI LIUHTO, Director al Pan-European Institute, institutie ce se ocupa cu observarea dezvoltarii in plan economic si de afaceri la nivel european, in special monitorizarea schimbarilor de acest ordin survenite in zona Marii Baltice si a tarilor invecinate cu Uniunea Europeana, in state precum Rusia, Belarus si Ucraina.
In speranta ca tema acestui eveniment v-a captat interesul, compania Finmedia sub egida Institutului de Prognoza Economica din cadrul Academiei Romane, are deosebita onoare de a va invita sa luati parte la seminarul “GAZO-MAR: Resursele de gaz si zonele maritime din Estul Europei - Marea Baltica, Marea Neagra, Marea Mediterana”, ce va avea loc in data de 27 august 2009, la Hotelul Crowne Plaza Bucharest, sala Crowne Ballroom B+C.
DRAFT PROGRAM SEMINAR
09:00 – 09:30 - Inregistrare participanti & Welcome Coffee
09:30 – 09:50 - Deschiderea oficiala a evenimentului:
Acad. Ionel Haiduc, Presedinte, Academia Romana
Dl. Tudor Serban, Secretar de Stat, Ministerul Economiei
Dl. Iulian Iancu, Presedinte Comisia de Industrii si Servicii din cadrul Camerei Deputatilor
Reprezentant Partener Oficial
09:50 – 11:30 - Sesiunea I: Moderator - Dr. Ionut Purica, Expert in Energie si Mediu, Academia Romana
09:50 – 10:20 - “Geostrategie energetica in zona Marii Negre”
Dr. Ionut Purica, Expert in Energie si Mediu, Academia Romana
10:20 – 10:50 – “Implementarea Nabucco in contextul semnarii Acordului de la Ankara”
Dl. Tudor Serban, Secretar de Stat, Ministerul Economiei
10:50 – 11:10 - “Importanta proiectului Nabucco pentru economia romaneasca”
*Dl. Ioan Rusu, Director General, S.N.T.G.N. Transgaz S.A.
11:10 – 11:30 - “Perspective de finantare ale proiectului Nabucco”
11:30 – 12:00 – Coffee Break
12:00 - 14:00 – Sesiunea II: Moderator - Dr. Ionut Purica, Expert in Energie si Mediu, Academia Romana
12:00 – 13:00 - “Impactul furnizarii de resurse energetice de catre Rusia in regiunea Marii Baltice”
KEYNOTE SPEAKER: Dl. Profesor KARI LIUHTO, Director, Pan-European Institute
13:00 – 14:00 - “Influenta proiectului Nabucco pe piata de gaz din Romania si cea din Estul Europei”
13:00 – 13:20 – “Influenta Nabucco pe piata autohtona de gaze”
13:20 – 13:40 - “Aspecte legate de constructia gazoductului Nabucco”
13:40 – 14:00 – “Piata regionala de gaz si intarirea legaturilor in sud-estul Europei”
14:00 – 15:00 - Business lunch
*Sub rezerva confirmarii
23/07/2009 - Acest articol a fost citit de 3117 ori | Tweet Recomanda |
Nota acordata: 1 (data de 93 vizitatori)
|
Produse si servicii ale companiilor | Companiile active sunt aici |
Alte stiri din categoria "Interne" |
| TOP STORY |
Tablourile electrice pot fi identificate acum mai eficient cu noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41.
Identificați toate blocurile terminale
Noua imprimantă de identificare a firelor È™i tablourilor BSP41 poate imprima pe etichete de identificare rigide pentru toate mărcile majore de blocuri terminale È™i componente pentru tablouri electrice. Cu BSP41, constructorii de tablouri nu mai au nevoie de câte o imprimantă de etichete rigide pentru fiecare marcă utilizată. Brady Corporation oferă o listă de mărci de blocuri terminale care au fost testate în privinÈ›a compatibilității cu noua BSP41.
Pentru web masteri | Harta site | |