Avion alimentat exclusiv cu energie solara


ghidelectric.ro
Miercuri, 4 Decembrie 2024
Ne gasiti si pe:            

Avion alimentat exclusiv cu energie solara


Primul avion alimentat exclusiv de energie solara, denumit “Solar Impulse” a zburat, timp de 19 ore, din Spania pana in Maroc, peste stramtoarea Gibraltar.

Avion Solar Impulse Avionul a decolat din Madrid, iar zborul a fost „sustinut” de 12.000 de celule solare si consumat la o viteza de croaziera de 44 mph (mile pe ora, adica aproximativ 70 de km pe ora).
 
Cu toate ca aceasta viteza este de zece ori mai mica decat cea la care zboara avioanele comerciale, creatorii aparatului cred ca acesta va avea succes si va fi folosit pe o scara larga in cativa ani.
 
Aceasta este a doua calatorie importanta bazata pe energie solara din ultimele luni: in luna mai, catamaranul Turanor PlanetSolar, care merge si el exclusiv pe energie solara, dar pe apa, a ajuns cu bine la Monaco, dupa un drum de 32.000 de mile (peste 51.000 de kilometri) in jurul lumii.
 
Cat despre acest zbor,  proiectul „Solar Impulse” a inceput in 2003, cu un buget de 90 de milioane de euro, gandit pe zece ani.
 
Mai multi ingineri din cateva tari europene sunt implicati in acest proiect gigant.
 
Echipa a demonstrat ca un avion alimentat de energie solara poate zbura si ziua si noaptea fara a se ajuta, suplimentar, de combustibili fosili.
 
29/06/2012 - Acest articol a fost citit de 2039 ori Recomanda
 
 Nota acordata: 2 (data de 28 vizitatori)
 
Produse si servicii ale companiilor Companiile active sunt aici
Alte stiri din categoria "Energie Verde"
Stirile anterioare
Beneficiile constructiei celui mai mare parc...
Vom avea primul oras independent energetic pana...
Contextul actual al sectorului fotovoltaic in...
Ghimbav intra pe harta producatorilor de...
Primaria Sectorului 2 investeste in sursele de...
Stirile urmatoare
Romania atrage investitori in energie regenerabila
Harta parcurilor eoliene aflate in diferite...
RoEnergy 2012, editia de vara
Energie eoliana captata de la mare inaltime
Romania a primit acordul CE pentru alocarea...
 
Ghidelectric.ro | electrice si automatizari  | TOP STORY



Noua BSP41 pentru identificarea simplă a tablourilor electrice

imprimanta idenficare tablouri electrice
Firele, cablurile și componentele identificate corect vă oferă imediat o imagine clară privind modul de funcționare și de conectare a unui tablou electric.


Tablourile electrice pot fi identificate acum mai eficient cu noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41.


Identificați toate blocurile terminale


Noua imprimantă de identificare a firelor È™i tablourilor BSP41 poate imprima pe etichete de identificare rigide pentru toate mărcile majore de blocuri terminale È™i componente pentru tablouri electrice. Cu BSP41, constructorii de tablouri nu mai au nevoie de câte o imprimantă de etichete rigide pentru fiecare marcă utilizată. Brady Corporation oferă o listă de mărci de blocuri terminale care au fost testate în privinÈ›a compatibilității cu noua BSP41.


... Citeste articolul
Login
E-mail:
Parola:
cont nou am uitat parola
Fumeaza electronic
Abonare la newsletter
E-mail:

Portal electric si automatizari din Romania pentru firme cu profil echipament electric si electricieni autorizati


Situri Partenere Portal Electric: https.www.avocatiasiduhnea.ro| fisamedicalaiasi.ro| Rocco Piese | studio 20 | www h2on ro | focusrent ro | melkior | komsitravel ro | www.plantmaster.ro | http www scauneonline ro | Rexed |
Pentru web masteri  |  Harta site  |  RSS Ghid Electric